Contact: info@younginitiative.org

 
 
 

 

AYI lanseaza Raportul Anual 2011

 

Cu ocazia Adunarii Generale din data de 14 ianuarie 2012, Asociatia Young Initiative a lansat Raportul Anual de Activitate 2011, care ilustreaza proiectele pe care le-am desfasurat, rezultatele pe care le-am obtinut, o parte din oamenii care stau in spatele Asociatiei si multe altele.

 

Acesta poate fi accesat la adresa din meniu - Raport 2011.

 

Dorim sa le multumim tuturor partenerilor, sponsorilor, voluntarilor si colaboratorilor nostri pentru intregul sprijin acordat si pentru ca au permis ca activitatea AYI sa continue si sa se dezvolte in anul 2011!

 

Moşul dăruieşte bucurie copiilor abuzaţi din Sectorul 4

 

Asociaţia Young Initiative organizează vineri, 16 decembrie, orele 16.30, serbarea de Crăciun dedicată copiilor de la Centrul de Primire Urgenţă Copil Abuzat Sector 4, Bucureşti.


Evenimentul va avea loc în incinta Centrului de Primire Urgenţă Copil Abuzat Sector 4, făcând parte din activităţile proiectului Punţi Către Cunoaştere. Cei 30 de copii de aici, cu vârste cuprinse între zero şi opt ani, se vor bucura de spectacolul de teatru de păpuşi coordonat de dna Cristina Deneș, animator în cadrul proiectului. Programul va cuprinde şi implicarea activă a copiilor prin realizarea unei scenete şi recitarea poeziilor învăţate împreună cu membrii şi voluntarii Asociaţiei Young Initiative. După acest spectacol, copiii îl vor întâmpina pe Moş Crăciun, care va veni plin de daruri, şi vor face poze împreună cu colectivul ce a coordonat serbarea.

 

Acest eveniment îşi propune să aducă un zâmbet pe faţa copiilor abuzaţi în preajma sfintelor sărbători. Cadourile primite vor fi dulciuri, fructe, jucarii, rechizite, creioane colorate, plastilina, CD-uri educationale, cărți de colorat, cărți de povești. Ne dorim totuși ca în continuare Moșul să fie prezent în viața acestor copii și să aibă desaga cât mai plină, iar pe această cale vă invităm să îi dați o mână de ajutor donând jucării, carți sau bani direct in contul asociatiei deschis la BCR, RO 88 RNCB 0075 1152 6784 0001.


Evenimentul face parte din activităţile de educaţie non-formală ale proiectului Punţi către cunoaştere, ce îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale copiilor din centrele de plasament pentru a pregăti formarea acestora ca viitori adulţi şi membri ai societăţii. Proiectul răspunde problemei accesului limitat la educaţie şi cultura al copiilor instituţionalizaţi, lipsei unor stimuli corespunzători dezvoltării abilităţilor cognitive ale acestora. Înfiinţarea Centrului de Lectură şi Educaţie Non-Formală prin intermediul proiectului oferă instrumente necesare transformării acestor lipsuri în oportunităţi.

 

BCR sponsorizeaza proiectul "Punti catre cunoastere"

 

Cu ocazia serbarii de Craciun organizata de Asociatia Young Initiative pentru copiii abuzati din Sectorul 4, beneficiari ai proiectului "Punti catre cunoastere", o serie de angajati ai Bancii Comerciale Romane au colectat donatii in valoare de 550 ron, dorind sa le ofere acestora o speranta de Craciun. Ulterior, Banca Comerciala Romana a decis sa dubleze suma stransa de angajatii sai si sa doneze suma de 1100 ron catre Asociatia noastra, banii urmand a fi folositi pentru proiectul "Punti catre cunoastere", in folosul copiilor abuzati din Sectorul 4.

 

Dorim sa multumim BCR si angajatilor sai pentru implicarea de care dau dovada si pentru ajutorul pe care il acorda copiilor abuzat din Sectorul 4, care au atata nevoie de sprijin!

 

Moşul dăruieşte bucurie copiilor abuzaţi din Sectorul 4

 

Asociaţia Young Initiative organizează vineri, 16 decembrie, orele 16.30, serbarea de Crăciun dedicată copiilor de la Centrul de Primire Urgenţă Copil Abuzat Sector 4, Bucureşti.


Evenimentul va avea loc în incinta Centrului de Primire Urgenţă Copil Abuzat Sector 4, făcând parte din activităţile proiectului Punţi Către Cunoaştere. Cei 30 de copii de aici, cu vârste cuprinse între zero şi opt ani, se vor bucura de spectacolul de teatru de păpuşi coordonat de dna Cristina Deneș, animator în cadrul proiectului. Programul va cuprinde şi implicarea activă a copiilor prin realizarea unei scenete şi recitarea poeziilor învăţate împreună cu membrii şi voluntarii Asociaţiei Young Initiative. După acest spectacol, copiii îl vor întâmpina pe Moş Crăciun, care va veni plin de daruri, şi vor face poze împreună cu colectivul ce a coordonat serbarea.

 

Acest eveniment îşi propune să aducă un zâmbet pe faţa copiilor abuzaţi în preajma sfintelor sărbători. Cadourile primite vor fi dulciuri, fructe, jucarii, rechizite, creioane colorate, plastilina, CD-uri educationale, cărți de colorat, cărți de povești. Ne dorim totuși ca în continuare Moșul să fie prezent în viața acestor copii și să aibă desaga cât mai plină, iar pe această cale vă invităm să îi dați o mână de ajutor donând jucării, carți sau bani direct in contul asociatiei deschis la BCR, RO 88 RNCB 0075 1152 6784 0001.


Evenimentul face parte din activităţile de educaţie non-formală ale proiectului Punţi către cunoaştere, ce îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale copiilor din centrele de plasament pentru a pregăti formarea acestora ca viitori adulţi şi membri ai societăţii. Proiectul răspunde problemei accesului limitat la educaţie şi cultura al copiilor instituţionalizaţi, lipsei unor stimuli corespunzători dezvoltării abilităţilor cognitive ale acestora. Înfiinţarea Centrului de Lectură şi Educaţie Non-Formală prin intermediul proiectului oferă instrumente necesare transformării acestor lipsuri în oportunităţi.

 

În luna decembrie încep workshop-urile Seek Your Career

 

Bucureşti, 2 decembrie 2011Asociaţia Young Initiative anunță începerea workshop-urilor din cadrul proiectului Seek Your Career, proiect dedicat liceenilor desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Uniunea Generală a Industriașilor din România, Biblioteca Metropolitană București și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”. Toate activitățile vor fi găzduite de Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Bucureşti, începând cu ora 9.00, în fiecare week-end din perioada 3-18 decembrie.

 

Proiectul constă în şase workshop-uri ce vor lua forma unor simulări de activităţi practice aferente anumitor domenii de activitate, desfăşurate pe o perioadă de trei săptămâni. Zilele de sâmbătă şi duminică din intervalul 3-18 decembrie sunt dedicate explorării următoarelor arii profesionale: relaţii publice (3 decembrie), publicitate (4 decembrie), jurnalism (10 decembrie), resurse umane (11 decembrie), juridic (17 decembrie) și marketing (18 decembrie).

 

Grupul-țintă al proiectului este format din elevi de liceu aflați în clasele a XI-a și a XII-a care nu sunt încă hotărâți în privința carierei pe care doresc să o urmeze. Înscrierile la workshop-uri s-au încheiat pe 15 noiembrie, doritorii completând un formular de aplicare în baza căruia a fost realizată selecția participanților. În total s-au înregistrat 120 de aplicații, fiind acceptați aproximativ 75 elevi. Numărul locurilor de la fiecare workshop este de 20 elevi, existând însă și elevi care participă la mai multe ateliere din proiect.

 

Acțiunile derulate, care implică activ liceenii selectați, au scopul de a evidenția provocările fiecărei arii, aptitudinile necesare, facultățile ce pot fi urmate, precum și perspectivele de angajare. În cadrul fiecărui workshop se vor simula activități practice  ale domeniilor respective prin implicarea participanților care, puși în fața provocărilor domeniului, vor putea vedea dacă acesta li se potrivește sau nu și dacă le-ar plăcea să meargă pe acel drum profesional în viitor.

Accesul reprezentanților presei este liber în intervalul 09:30-16:00, existând și posibilitatea de filmare, fotografiere, intervievare a participanților și a reprezentanților organizatorilor.

 

De 2 ori castigatori in 48h! Un grant castigat si un loc 1 la o jurizare!

 

Bucureşti, 20 noiembrie 2011 - Ultimele ore au venit cu vesti deosebit de bune atat pentru Asociatia noastra, cat si pentru beneficiarii pe care ii deservim in acest moment si pe care ii vom deservi de acum incolo datorita acestor noutati.

  1. Proiectul Click&Know a castigat un grant constand in 6 pack-uri informatice in cadrul programului Assoclic, organizat de Ateliere Fara Frontiere. La concurs au participat 300 de ONG-uri, fiind selectate ~90. Prin intermediul proiectului vom infiinta un centru multimedia pentru copiii si tinerii din apartamentele sociale din Sectorul 4.
  2. Proiectul YouthSpeak a obtinut locul 1 la jurizarea din cadrul Concursului de Participare Comunitara, intrand in finala. Daca va fi castigat, proiectul va presupune infiintarea unui club de debate destinat liceenilor in incinta Bibliotecii Metropolitane Bucuresti, Filiala "Ion Creanga". Astfel, proiectul va dezvolta abilitatile de comunicare, argumentare si oratorie pentru membrii clubului. Serviciile vor fi, desigur, gratuite.

 

120 de aplicatii la Seek Your Career - Selectia a luat sfarsit!

 

Bucureşti, 19 noiembrie 2011 - Workshop-urile Seek Your Career au fost la mare cautare printre liceenii bucuresteni, inregistrandu-se nu mai putin de 120 de aplicatii, din peste 10 licee din Bucuresti. Mentionam ca elevii au avut de completat un formular de 3 pagini in care au explicat motivatia participarii la workshop-uri si alte elemente, lucruri care au stat si la baza selectiei acestora.

Selectia s-a incheiat in data de 19 noiembrie, la 4 zile de la primirea ultimei aplicatii, fiind realizata de echipa de HR a proiectului. Selectia s-a realizat pentru fiecare workshop in parte si s-a incercat maximizarea sanselor de participare pentru candidati, existand si o restrictie de 3 workshop-uri/persoana.

Listele participantilor, precum si alte detalii, se pot gasi pe site-ul proiectului www.seekyourcareer.ro .

 

Toamna se numara ... donatiile!

 

Bucureşti, 13 octombrie 2011 - In cursul zilei de astazi a avut loc un nou transport de donatii catre centrele de plasament copii si batrani din Sectorul 4, cu ajutorul Bibliotecii Metropolitane Bucuresti si al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 Bucuresti.

 

Donatiile au constat in:

  • Zeci de cutii de carti donate de catre Librariile Diverta
  • Jucarii si alte materiale donate de angajatii SAP Romania
  • 1 calculator
  • 1 birou
  • Diverse alte donatii

 

Dorim sa le multumim tuturor persoanelor fizice si juridice care au efecuat donatii pana acum in cadrul acestui program si sa ii incurajam pe cei care au de gand sa faca acest lucru. :)

 

Avand in vedere numarul coplesitor de donatii, se prefigureaza ca in urmatoarele zile sa fie organizat un nou transport de donatii.

 

Pozele de la eveniment pot fi vizionate pe pagina noastra de Facebook, sectiunea poze.

 

 

Workshop-urile Seek your Career, biletul catre viitoarea ta cariera

 

Bucureşti, 5 octombrie 2011 -  Asociaţia Young Initiative  anunță lansarea proiectului Seek Your Career, proiect-pilot de educaţie non-formală realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti, ce constă în organizarea unei serii de workshop-uri de îndrumare profesională pentru liceeni prin oferirea unor perspective viabile de carieră.

 

Proiectul îşi propune să diminueze incertitudinea cu privire la perspectivele de carieră ale unui grup de elevi prin îndrumarea practică oferită de trainerii Asociaţiei şi de specialiştii din domeniile vizate, invitaţi din cadrul unor companii multinaţionale. Organizatorii propun şase workshop-uri sub forma unor simulări de activităţi practice aferente domeniilor abordate, desfăşurate pe o perioadă de trei săptămâni. Zilele de sâmbătă şi duminică din intervalul 3-18 decembrie sunt dedicate explorării urmatoarelor arii profesionale: relaţii publice, publicitate, jurnalism, resurse umane, juridic si marketing. Acțiunile derulate, care implică activ liceenii selectați, au scopul de a evidenția provocările fiecarei arii, aptitudinile necesare, facultățile ce pot fi urmate, precum și perspectivele de angajare. În cadrul fiecărui workshop se vor simula activități practice prin implicarea participanților care, puși în fața provocărilor domeniului, își vor descoperi aptitudinile și vor decela abilitățile necesare ariei profesionale alese.

 

Elevii care doresc să participe la unul sau mai multe workshop-uri trebuie să completeze un scurt formular de aplicație pe site-ul oficial www.seekyourcareer.ro. Selecţia participanţilor se va face de către specialiştii de resurse umane ai organizatorului în funcție de motivația de participare, potențialul candidaților și alte criterii. Înscrierile se defăşoară în perioada 6 octombrie – 15 noiembrie, urmând să se întocmească o lista cu participanții selectați și o listă de așteptare, care va fi publicată pe site-ul proiectului. Toate workshop-urile vor fi găzduite de Colegiul Național Gheorghe Lazăr București, participarea fiind gratuită și deschisă oricărui licean din Municipiul Bucuresti, cu precădere celor din clasele a XI-a și a XII-a.



 

Site proiect: www.seekyourcareer.ro

 

Angajatii SAP Romania doneaza pentru copiii si batranii institutionalizati din Sectorul 4


Bucuresti, 21.09.2011 - Cu ajutorul site-ului Imparte.ro, detinut de compania Vel Pitar, angajatii SAP Romania, lider mondial in solutii software pentru afaceri, au efectuat astazi o donatie consistenta ce a constat in hainute, jucarii, telefoane mobile si alte materiale pentru copiii si batranii institutionalizati din Sectorul 4.

 

Donatia se incadreaza in programul permanent de donatii desfasurat de Asociatia Young Initiative si Biblioteca Metropolitana Bucuresti in Sectorul 4.

 

Mai mult, compania Vel Pitar a anuntat ca intentioneaza ca in perioada imediat urmatoare sa efectueze demersurile necesare pentru o noua donatie in produse alimentare pentru beneficiarii amintiti mai sus.

 

Dorim sa multumim companiilor SAP Romania si Vel Pitar pentru ca au facut posibila aceasta actiune, dar si pentru responsabilitatea sociala de care dau dovada!


 

Sustine infiintarea unui atelier de creatie pentru copiii cu dizabilitati din Sectorul 4 - VOTEAZA ACUM! :)


Bucuresti, 12.09.2011 - A doua etapa a programului de grant-uri initiat de Raiffeisen Bank a confirmat inca o data ca proiectul "Prin arta zambim copiilor" este unul calitativ, bineinteles ca si celelate selectate. Astfel, proiectul intra acum in ultima etapa, cea a votului publicului. Singurii care pot decide daca proiectul merita sau nu finantat sunteti voi, cei care sustineti AYI si grupurile-tinta pe care le deservim.

 

Ce este proiectul "Prin arta ambim copiilor"?

Proiectul "Prin arta zambim copiilor" are ca partener Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 Bucuresti si isi propune sa infiinteze un atelier de creatie in regim de antreprenoriat social in cadrul Centrului pentru Copil cu Handicap "Harap-Alb" din Sectorul 4. Practic, in cadrul atelierului copiii ajutati de voluntari si personalul centrului vor realiza diverse obiecte handmade pentru Craciun, Paste, 1-8 martie si 1 iunie, urmand ca acestea sa fie comercializate, iar veniturile sa revina centrului. In acest fel centrul isi va creste capacitatea de autosustinere financiara, pe de o parte, iar copiii vor beneficia de art-terapie, deosebit de importanta pentru majoritatea dintre ei, pe de alta parte.

 

Detalii complete proiect: http://raiffeisencomunitati.ro/proiecte/prin-arta-zambim-copiilor/

 

De ce as vota acest proiect?

  • Pentru ca vei putea oferi copiilor cu dizabilitati din cadrul Centrului "Harap-Alb" conditii decente, pe termen lung, centrul urmand a-si creste considerabil capacitatea de autofinantare in maxim 2 ani de la implementarea proiectului;
  • Pentru ca vei ajuta copiii cu sindrom Down, autism, ADHD, dar si pe cei cu diverse dizabilitati fizice sa isi amelioreze o parte din simptome cu ajutorul ART-TERAPIEI;

 

Cum pot vota proiectul "Prin arta zambim copiilor"?

 

Pasul 1: Accesati site-ul oficial al campaniei - www.raiffeisencomunitati.ro , sectiunea Program de Granturi. Link direct: https://raiffeisencomunitati.ro/program-de-granturi/

 

Pasul 2: Creati-va un cont de utilizator in numai 1 minut. Nu este necesara decat introducerea unui nume de utilizator si a unei parole.

 

Pasul 3: Validati-va contul accesand link-ul primit prin email la adresa furnizata la pasul anterior.

 

Pasul 4: Accesati din nou pagina programului de grant-uri. Selectati optiunea  "Proiecte depuse de ONG-uri" si faceti click pe regiunea Bucuresti de pe harta.

 

Pasul 5: La sectiunea Servicii Sociale cautati proiectul "Prin arta zambim copiilor" si bifati iconita rotunda din dreptul sau. Apoi mergeti la capatul paginii si apasati butonul VOTEAZA.

 

Felicitari, prin votul tau tocmai ai adus mai aproape de realizare atelierul de creatie pentru copiii cu dizabilitati din Sectorul 4! Iti multumim!


Proiectul "Prin arta zambim copiilor" trece in urmatoarea etapa in cadrul Raiffeisen Comunitati


Bucuresti, 29.08.2011 - Scrisoarea de intentie depusa de Asociatia Young Initiative in cadrul programului Raiffeisen Comunitati pentru proiectul "Prin arta zambim copiilor" a fost astazi aprobata. Astfel, proiectul va trece in a doua etapa de selectie, si anume cea a votului publicului.

 

Proiectul "Prin arta zambim copiilor" are ca partener Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 Bucuresti si isi propune sa infiinteze un atelier de creatie in regim de antreprenoriat social in cadrul Centrului pentru Copil cu Handicap "Harap-Alb" din Sectorul 4. Practic, in cadrul atelierului copiii ajutati de voluntari si personalul centrului vor realiza diverse obiecte handmade pentru Craciun, Paste, 1-8 martie si 1 iunie, urmand ca acestea sa fie comercializate, iar veniturile sa revina centrului. In acest fel centrul isi va creste capacitatea de autosustinere financiara, pe de o parte, iar copiii vor beneficia de art-terapie, deosebit de importanta pentru majoritatea dintre ei, pe de alta parte.

 

Prima etapa a programului de grant-uri Raiffeisen Comunitati a constat in trimiterea si selectarea scrisorilor de intentie de catre ONG-uri, spitale, scoli si bloggeri. In total au fost depuse aproape 400 de scrisori de intentie, acestea fiind evaluate calitativ de catre o echipa de aproximativ 50 de voluntari din cadrul Raiffeisen Bank. Urmatoarea etapa consta in trimiterea proiectului detaliat si votarea acesuia de catre public.

 

Dorim sa le multumim tuturor celor care ne-au sprijinit pana acum si celor care vor sustine proiectul nostru in cadrul etapei urmatoare, a votului public.


Membrii AYI primesc informatii despre cum pot proteja mediul inconjurator


Bucuresti, 25.08.2011 - Incepand cu luna august 2011, fiecare membru si voluntar al Asociatiei Young Initiative va primi un document intitulat "AYI Green Card" care contine informatii practice despre cum poate fi protejat mediul incojurator si cum se poate eficientiza consumul individual de resurse.

 

Redam mai jos mesajul Presedintelui si al Secretarului General al Asociatiei catre membri si voluntari:


Dragi colegi,

Societatea in care traim consuma din ce in ce mai multe resurse, si nu tocmai in cel mai responsabil si eficient mod. Apa si hrana devin bunuri din ce in ce mai rare si mai scumpe, iar calitatea aerului are si ea problemele ei.


Noi insa facem parte din generatia care peste cativa ani va fi responsabila de ceea ce se intampla cu planeta noastra, schimbarea de mentalitate trebuind sa inceapa cu noi. In acest spirit am creat un document concis si cu profund caracter practic, care isi propune sa le ofere tuturor membrilor si voluntarilor din Asociatie informatii despre cum pot sa contribuie foarte usor si rapid la protejarea mediului si cum pot consuma mai responsabil resursele.


Sfaturile practice cuprinse in document pot fi aplicate fara eforturi si sacrificii deosebite, fiind la indemana fiecaruia dintre noi. Facem un apel catre toti membrii si voluntarii Asociatiei sa incerce sa aplice macar o parte din aceste sfaturi si sa faca pasul catre responsabilitatea fata de propria planeta. Ganditi-va ce impact imens am putea obtine daca cei aproape 60 de omuleti care formeaza astazi AYI ar incepe sa aplice ceea ce scrie acolo si i-ar "molipsi" si pe prietenii lor.


Dupa cum stiti, RESPONSABILITATEA este ridicata la nivel de valoare fundamentala in cadrul Asociatiei noastre. Responsabilitatea fata de comunitate, fata de beneficiarii si sustinatorii nostri, fata de resursele de care dispunem, fata de mediul care ne inconjoara.

Daca vreti sa impartasiti experientele voastre legate de protejarea mediului puteti folosi oricand Facebook sau Huddle, pentru a invata si ne inspira unii de la altii.



O zi cat mai frumoasa si verde,

Razvan Sassu

Presedinte


Liviu Cotles
Secretar General



Magiun de Topoloveni pentru copiii si batranii institutionalizati din Sectorul 4

 

Bucuresti, 03.08.2011 - Asociaţia Young Initiative si Biblioteca Metropolitana Bucuresti au organizat astazi, 3 august 2011, o actiune de donatie de Magiun de Topoloveni, carti, jucarii si hainute pentru copiii si batranii institutionalizati din Sectorul 4.

 

Magiunul de Topoloveni a fost primit ca sponsorizare de la producatorul acestuia, firma S.C SONIMPEX SERV COM S.R.L, careia Asociatia Young Initiative doreste sa ii multumeasca si sa o felicite pentru implicarea sociala de care da dovada. In total au fost donate 240 de borcane de Magiun de Topoloveni, lider de piata pe segmentul sau.

 

Pe langa magiun beneficiarii au primit si alte donatii din partea persoanelor fizice care au donat in cadrul Programului de Colectare de Donatii pentru Centrele de Plasament din Sectorul 4, carora dorim de asemenea sa le multumim. Acestea au constat in jucarii, haine si carti.

 

Actiunea a avut loc cu ajutorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 Bucuresti, care ne-a sprijinit din punct de vedere logistic cu transportul produselor in centre.

 

Dorim inca o data sa multumim atat SONIMPEX, cat si donatorilor individuali, pentru ca reusesc sa aduca o raza de fericire pentru copiii/batranii aflati in centrele de plasament din Sectorul 4 si pentru ca demonstreaza ca le pasa de cei din jurul lor.

 

Sub sloganul "Donatii care ajung unde trebuie", programul de donatii continua, orice persoana fizica sau juridica din Bucuresti sau din tara putand contribui la dezvoltarea centrelor de plasament din Sectorul 4.

 

Despre Magiunul de Topoloveni: Este un produs 100% din prune, fara zahar, E-uri, conservanti ori aditivi, fiind asadar 100% natural. Mai mult, este un produs 100% romanesc, ce a castigat o serie de premii nationale si internationale, fiind recent catalogat de Comisia Europeana drept "Indicatie Geografica Protejata", ceea ce inseamna ca numai Sonimpex poate produce, in Romania, acest magiun. Producatorul a primit de asemenea si calitatea de Furnizor al Casei Regale a Romaniei, si incepand cu acest an pe eticheta sa este prezent si brand-ul turistic al Romaniei.

 

Acestea fiind spuse, donatia oferita este foarte potrivita pentru copiii si batranii care au beneficiat de ea, produsul fiind natural si cu o serie de calitati nutritive importante, fiind recomandat chiar si diabeticilor datorita lipsei de zahar.

 

Pozele de la eveniment pot fi vizionate pe pagina noastra de Facebook.

 

AYI a fost selectata pentru platforma Voluntar BCR

 

Bucuresti, 27.07.2011 - Asociaţia Young Initiative a fost selectata pentru a face parte din organizatiile prezente pe platforma interna "Voluntar BCR", destinata angajatilor BCR din intreaga tara. Pe aceasta platforma angajatii bancii pot vedea in orice moment o serie de oportunitati de voluntariat atent selectionate in care acestia se pot implica.

Asociatia noastra a inclus pe platforma ca prima oportunitate de voluntariat proiectul "Punti catre cunoastere", urmand ca pe viitor sa extinda in mod corespunzator oferta, in functie de nevoile stakeholderilor.

Dorim sa multumim BCR pentru selectarea organizatiei noastre si speram ca vom avea parte de o colaborare deosebita cu angajatii banci, reusind ca impreuna sa rezolvam in continuare o serie de probleme ale copiilor si tinerilor din Romania.

 

Voluntariatul se poarta acum si pe Android

 

Bucuresti, 04.07.2011 - Asociaţia Young Initiative anunta lansarea uneia dintre primele aplicatii mobile ale unui ONG din Romania pentru platforma Android. Aplicatia este gratuita si face parte din planul de dezvoltare al proiectului Blogunteer.ro, blogul voluntarului informat din Romania.

 

Prin intermediul aplicatiei mobile de Android cititorii Blogunteer.ro, dar si ceilalti potentiali cititori, au articolele si noutatile Blogunteer la un touch distanta. Indata ce un articol este publicat pe blog, acesta apare si pe telefonul mobil al celui care a instalat aplicatia. In plus, aplicatia centralizeaza si actualizarile trimise de Blogunteer pe contul de Twitter (@Blogunteer).

 

Aplicatia este gratuita si se poate descarca din Android Market pe toate dispozitivele mobile care au instalata platforma Android 2.1 sau mai noua.

 

Asociatia Young Initiative devine astfel una dintre primele organizatii non-guvernamentale din Romania care lanseaza aplicatii mobile pe platforma Android, reafirmandu-si dorinta de a contribui la dezvoltarea voluntariatului in Romania si la informarea tinerilor si nu numai cu privire la acest domeniu. Pana la sfarsitul anului se va lucra pentru ca aplicatia sa integreze si alte functionalitati ale Blogunteer: Oportunitatile Lunii (training-uri, proiecte, scoli de vara, workshop-uri, dezbateri etc. din intreaga tara), Buletin de Organizatie (prezentari extinse ale unor ONG-uri din Romania). Astfel, aplicatia are potentialul de a deveni un centru al informatiilor despre voluntariat de pe telefonul mobil.

Al doilea val de donatii a ajuns la Centrul pentru Copil Abuzat Sector 4

 

In data de 29 iunie 2011 Asociatia Young Initiative si Biblioteca Metropolitana Bucuresti au transportat la Centrul Primire Urgente Copil Abuzat Sector 4 Bucuresti al doilea val de donatii stranse de la sustinatorii nostri in centrele de colectare deschise in cadrul Programului Permanent Donatii Centre Plasament Sector 4. Actiunea s-a realizat cu sprijinul logistic al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 Bucuresti.

 

Au fost stranse cutii pline de materiale igienico-sanitare, jucarii, imbracaminte, incaltaminte si alte asemenea produse pentru beneficiarii centrului. Actiunea vine intr-un moment in care capacitatea centrului este depasita si se asteapta chiar dublarea numarului de copii in urmatoarele luni, intrucat numarul asistentilor maternali se reduce continuu, iar copiii sunt redirectionati catre centrele de plasament.

 

Pozele de la eveniment pot fi gasite pe pagina de Facebook a Asociatiei noastre: www.facebook.com/fb.young.initiative . Asociatia Young Initiative si Biblioteca Metropolitana Bucuresti isi propun sa continue traditia transparentei fata de donatori si sa se asigure ca toate donatiile ajung acolo unde trebuie, adica la beneficiarii directi ai centrelor, fie ei copii sau batrani.

AYI te asteapta la Bookfest!

 

La invitatia Bibliotecii Metropolitane Bucuresti, Asociatia Young Initiative (AYI) participa in perioada 25-29 mai la Salonul International al Cartii Bookfest, ce are loc la Romexpo. Cu aceasta ocazie AYI reactiveaza proiectul "Doneaza carte, doneaza cultura!" (la editia anterioara fiind stranse peste 1000 de carti) si ii asteapta pe vizitatorii de la Bookfest sa doneze carti in locurile special amenajate.

 

Daca ai carti pe care ai vrea sa le dai te asteptam pana duminica in pavilionul C5 (Romexpo) la standul comun BMB-AYI "Clubul Soriceilor de Biblioteca". Poti dona atat carti pentru copii, cat si pentru adulti, insa este preferabil sa nu fie carti de specialitate. Cartile vor ajunge la centrele de plasament din Sectorul 4, in urma unui parteneriat cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 Bucuresti.

 

In plus, iti oferim si posibilitatea de a sustine un centru de plasament din Sectorul 4, si anume Centrul Primire Urgente Copil Abuzat si Centrul Comunitar Sf. Vasile (acum in aceeasi cladire), prin donatii in natura (scutece, igienico-sanitare, hainute, jucarii etc.) sau in bani.

 

Dupa ce Bookfest va lua sfarsit vom primi in continuare donatii atat in carti, materiale pentru centru sau bani la noul nostru sediu operational din Str. Christian Tell nr.10 (Filiala "Ion Creanga" a Bibliotecii Metropolitane, langa Ambasada Frantei, Piata Romana/Amzei), iar in curand vom deschide puncte in toate sectoarele Bucurestiului.

 

Pentru a fi la curent cu noutatile noastre te invitam pe site-ul http://www.younginitiative.org si de asemenea, sa ne imprietenim pe Facebook, pe pagina noastra http://www.facebook.com/fb.young.initiative :)

AYI este de astazi membru al Federatiei VOLUM

 

Asociatia Young Initiative a devenit incepand de astazi, 11 mai 2011, membru cu drepturi depline al Federatiei Organizatiilor care Sprijina Dezvoltarea Voluntariatului in Romania (VOLUM), in urma acceptarii aplicatiei de membru cu unanimitate de voturi de catre Consiliul Director al acesteia.

Obiectivele Federatiei VOLUM sunt:

  • Reprezentarea intereselor organizatiilor din Romania care lucreaza cu voluntari si sprijina dezvoltarea voluntariatului in dialogul cu autoritatile statului in vederea dezvoltarii sustenabille a voluntariatului in Romania;
  • Crearea unui mediul favorabil pentru dezvoltarea voluntariatului in Romania;
  • Dezvoltarea capacitatii organizatiilor care lucreaza cu voluntari si spirjina voluntariatul in vederea cresterii calitatii lucrului cu voluntarii;
  • Cresterea gradului de constientizare a valorii voluntariatului pentru societate si individ si recunoasterea contributiei voluntariatului la dezvoltarea societatii.

Membrii Federatiei VOLUM sunt persoane juridice romane care lucreaza cu voluntari sau sprijina dezvoltarea voluntariatului, care functioneaza cu respectarea legislatiei in vigoare si care adera la statutul si valorile Federatiei VOLUM. In prezent peste 40 de organizatii fac parte din Federatia VOLUM, contribuind in acest fel la dezvoltarea voluntariatului in Romania.

VOLUM este o initiativa a Pro Vobis Romania - Centrul National de Resurse pentru Voluntariat si este finantat de Guvernele Islandei, Finlandei si Principatului Liechtenstein prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European.

 

Pentru mai multe detalii va invitam sa accesati site-ul Federatiei VOLUM: www.federatiavolum.ro

CautaEroi.ro participa ca partener AYI la consolidarea proceselor de recrutare ale Asociatiei

 

CautaEroi.ro este incepand de astazi partener al Asociatiei Young Initiative, contribuind la consolidarea proceselor de recrutare ale Asociatiei prin oferirea de anunturi de angajare pe platforma sa.

 

CautaEroi.ro este primul serviciu de promovare a job-urilor prin retele de socializare in Romania, oferind solutii inovative angajatorilor romani in vederea gasirii de tinere talente. In contextul cresterii masive a segmentului social media in Romania, corelat cu preconizata revenire economica (si, implicit, a angajarilor), CautaEroi.ro are potentialul de a crea legaturi solide intre cei care isi cauta un loc de munca si angajatori.

 

Gratie instrumentelor si sfaturilor puse la dispozitie pe platforma CautaEroi.ro integrarea proceselor de recrutare ale AYI s-a realizat rapid si cu succes, urmand ca in scurt timp sa fie publicate toate pozitiile deschise in cadrul Asociatiei in acest moment.

 

Asociatia Young Initiative doreste sa multumeasca CautaEroi.ro pentru sprijinul acordat si pentru intentia initiatorilor platformei de a o pozitiona ca una responsabila social, contribuind la dezvoltarea sectorului nonprofit din Romania si automat, la cea a intregii comunitati.

 

Pentru mai multe detalii va invitam sa accesati site-ul partenerului nostru: www.CautaEroi.ro

Mici bucurii alimentare pentru toti copiii si batranii institutionalizati din Sectorul 4

 

In luna februarie 2011 Asociatia Young Initiative (AYI) a primit o sponsorizare in natura in valoare de 3066 ron din partea SC Vel Pitar SRL ce a constat in produse alimentare (600 de cozonaci si 1200 de rulade). Distribuirea produselor s-a facut catre toate centrele de plasament pentru copii si batrani din Sectorul 4 in zilele de 2 si 21 februarie.

 

Actiunile au avut loc cu sprijinul logistic al Bibliotecii Metropolitane Bucuresti (BMB)– partener principal al AYI – care a asigurat depozitarea temporara a produselor si al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 Bucuresti (DGASPC 4), care s-a ocupat de transportul bunurilor catre beneficiari impreuna cu reprezentantii AYI.

 

Dorind sa le ofere mici bucurii persoanelor aflate in categorii defavorizate din punct de vedere social si in virtutea parteneriatului existent intre AYI si DGASPC 4, s-a luat decizia ca fiecare copil si batran aflat in subordinea acestei Directii sa primeasca cozonaci si rulade conform sponsorizarii. In total au fost 14 centre beneficiare, totalizand peste 700 de beneficiari. Intr-o perioada in care sponsorizarile pentru aceste persoane sunt relativ rare, bunurile primite au reprezentat o adevarata bucurie nesperata pentru beneficiari.

 

Asociatia Young Initiative doreste sa multumeasca Vel Pitar pentru sponsorizarea facuta si pentru responsabilitatea sociala de care da dovada, sperand in acelasi timp ca si colaborarile viitoare vor fi la fel de constructive pentru comunitate. De asemenea, AYI le multumeste celor care au sprijinit aceste actiuni, in special BMB si DGASPC 4.

 

Pozele de la cele doua evenimente se gasesc pe pagina de Facebook a AYI: http://www.facebook.com/pages/Asociatia-Young-Initiative/178291211433 .

 

Cozonaci pentru aproape fiecare copil si batran institutionalizat din Sectorul 4

 

Asociatia Young Initiative (AYI) a avut onoarea de a se afla printre organizatiile selectate de catre S.C. Vel Pitar S.R.L. pentru a primi o sponsorizare ce consta in produse de panificatie, spre a fi distribuite persoanelor nevoiase din Municipiul Bucuresti. Mai exact, este vorba de o sponsorizare in valoare de 1518 ron sub forma de cozonaci. In total au fost primiti 600 de cozonaci, ce au fost depozitati temporar in una din filialele Bibliotecii Metropolitane Bucuresti, careia dorim sa ii multumim ca ne-a fost alaturi si de aceasta data si a reafirmat sprijinul pentru AYI si pentru obiectivele comune ale celor doua organizatii.

 

In virtutea parteneriatului solid dintre Asociatia Young Initiative si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 Bucuresti (partener al proiectului "Punti catre cunoastere"), conducerea AYI a luat decizia de a distribui cozonacii primiti in centrele de plasament pentru copii si batrani din Sectorul 4.

 

Distribuirea cozonacilor a avut loc pe data de 2 februarie 2011, transportul fiind asigurat de DGASPC Sector 4, reprezentat prin doamna Maria Datculescu. In total au fost 9 centre beneficiare, aproape fiecare copil si batran institutionalizat din sector primind cate un cozonac. Evenimentul a fost un succes deosebit, beneficiarii fiind foarte incantati de acest cadou neasteptat si...gustos! De asemenea, echipa formata din membri AYI si reprezentanti DGASPC 4 a avut parte de un tur de forta prin intregul sector, si de o mica aventura matinala, totul fiind incununat de sentimentul si bucuria de a fi adus un zambet pe fata persoanelor cu diverse dificultati din aceasta zona a Capitalei.

 

Pozele de la eveniment pot fi accesate pe pagina noastra de Facebook, facand click aici.

 

Dorim sa multumim Vel Pitar pentru sponsorizarea facuta si speram sa avem parte si in viitor de o colaborare deosebita!

Incepe recrutarea de iarna pentru pozitiile de Marketing, PR si Fundraising

 

Asociatia Young Initiative (AYI) demareaza campania de recrutare pentru completarea de PR, Marketing si Fundraising. Sub sloganul " Nu sta in umbra, fii diferit!", in perioada x –y, tineri specialisti in domeniile mentionate vor avea sansa sa fie selectionati pentru unul dintre urmatoarele posturi: Marketing & PR Manager, Marketing Specialist, PR Specialist si Fundraising Specialist.

 

Asociatia Young Initiative cauta persoane dinamice care doresc sa se implice in activitati de voluntariat si, in acelasi timp, sa realizeze proiecte in domeniul care le pasioneaza, la un nivel inalt de profesionalism. AYI ofera sansa de a pune in practica idei inovative si sprijin pentru implementarea acestora. Intrand in echipa AYI, candidatii au posibilitatea de a acumula experienta profesionala si personala la un nivel diversificat si flexibil, activitatea din organizatie putand actiona ca o rampa de lansare in cariera acestora.

 

Candidatii vor participa la un studiu de caz ce le va pune in valoare aptitudinile si le va da ocazia de a intelege concret ce inseamna posturile respective pentru Asociatia Young Initiative. A doua etapa de selectie o constituie interviurile individuale, al caror obiectiv principal este o mai buna cunoastere a personalitatii si a obiectivelor candidatilor, urmate de selectia finala si implementarea programului de induction, prin intermediul caruia noii colegi vor invata mai multe despre organizatie si procesele ei, si se vor integra mai usor in cultura organizationala.

 

Aplicatiile se trimit pe site-ul Asociatiei Young Initiative, unde candidatii vor trebui sa completeze un CV online si sa ataseze un eseu de aproximativ o pagina care sa contina o scurta descriere a propriei persoane, cu accent pe ceea ce ii recomanda pentru postul respectiv, precum si motivatia de a activa ca voluntar intr-un ONG, cu precadere in AYI. Data pana la care pot fi trimise aplicatiile este 14 februarie 2011.

 

Mai multe detalii pot fi gasite pe pagina dedicata acestei sesiuni de recrutare, ce poate fi accesata aici.

AYI publica Raportul Anual de Activitate 2010

 

31 decembrie 2010 a semnificat pentru Asociatia Young Initiative si incheierea primului sau an de activitate. Un an de o importanta colosala pentru noi, in care organizatia s-a dezvoltat considerabil, trecand de la o mica grupare de cativa tineri la o echipa solida cu 7 proiecte incheiate, ~50 de colaboratori, castigarea primului grant nerambursabil si multe alte rezultate obtinute in doar cateva luni. Incurajati fiind de aceste reusite, ne punem speranta ca anul 2011, Anul European al Voluntariatului, ne va ajuta sa multiplicam rezultatele, sa marim numarul beneficiarilor proiectelor noastre si sa atragem mai multi colaboratori.

 

Fiind fideli principiului transparentei si dorind sa prezentam printr-o modalitate moderna si accesibila activitatea noastra din 2010, publicam astazi Raportul Anual de Activitate 2010 al Asociatiei noastre, pe care va invitam sa il cititi si analizati. Am fi deosebit de incantati daca am primi si feedback pe adresa noastra de email, legat atat de raport cat si de activitatea noastra, pentru ca pe viitor sa facem lucrurile si mai bine.

 

Pentru a fi mai usor de citit, va prezentam atat varianta ce poate fi descarcata in format .pdf, cat si cea care poate fi vizualizata direct online, cu ajutorul site-ului Issuu.com:

 

Citeste online pe Issuu.com Descarca in format PDF

Concursul de abonare la newsletter se prelungeste pana pe 5 ianuarie

 

Iata ca Mosul s-a gandit sa lase cadourile sub brad si sa le dea sansa de a castiga mai multor persoane, propunand prelungirea termenului pana la care se vor lua in considerare inscrierile la newsletter pana pe 5 ianuarie 2011. Astfel, toti cei care devin abonati la newsletter-ul AYI pana pe 5 ianuarie inclusiv intra automat in concurs. Castigatorii vor fi anuntati prin intermediul primului newsletter din anul 2011, ce va fi trimis pana cel tarziu la jumatatea lunii ianuarie.

Abonarea la newsletter dureaza doar cateva secunde si se poate face la link-ul: http://eepurl.com/bOvB5 , permitand astfel persoanelor care doresc sa ne fie alaturi sa fie in permanenta la curent cu noutatile si oportunitatile AYI.

AYI si BMB inaugureaza Centrul de Lectura si Educatie Non-Formala vineri, 17 decembrie

 

Asociatia Young Initiative si Biblioteca Metropolitana Bucuresti anunta deschiderea Centrului de Lectura si Educatie Non-Formala (CLENF) in cadrul Centrului Primire Urgente Copil Abuzat Sector 4 Bucuresti vineri, 17 decembrie 2010, incepand cu orele 11:00.

 

Infiintarea centrului este parte a proiectului “Punti catre cunoastere”, organizat de Asociatia Young Initiative si Biblioteca Metropolitana Bucuresti in parteneriat cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 Bucuresti, si finantat de International Research & Exchanges Board (IREX). Scopul proiectului este creşterea gradului de acces la culturǎ, educaţie şi tehnologie pentru un grup 60 de copii instituţionalizaţi cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani, aflaţi în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţǎ Socialǎ şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti.

 

Prin intermediul acestui proiect voluntarii inclusi in program si bibliotecarii participanti vor organiza activitati de stimulare a abilitatilor cognitive ale beneficiarilor si, de asemenea, vor organiza module de alfabetizare informatica adaptate pe grupe de varsta si calificare deja existenta.

 

Multumita finantarii primite din partea Fundatiei IREX ca urmare a castigarii editiei septembrie-octombrie a Concursului de Participare Comunitara (apel de proiecte pentru grant-uri), CLENF-ul va beneficia de dotari moderne si echipamente necesare bunei desfasuari a activitatii (desktop PC-uri, videoproiector, multifunctionala, carti, software educational, filme pentru copii etc.).

 

Festivitatea de deschidere a Centrului va avea loc vineri, 17 decembrie 2010, incepand cu orele 11:00, la sediul Centrului de Primire Urgente Copil Abuzat Sector 4 Bucuresti din Str. Soldat Enache Ion Nr. 31A. La eveniment vor participa reprezentantii organizatorilor, partenerilor si finantatorului.

 

Detalii complete despre proiect se pot gasi pe site-ul Asociatiei Young Initiative la adresa www.younginitiative.org/punti.php . De asemenea, se pot solicita informatii suplimentare prin email sau telefon.

Te abonezi la Newsletter si Mos Craciun iti mai aduce un cadou!

 

Pentru a sarbatori Craciunul si noul instrument prin care ne propunem sa te tinem la curent cu noutatile legate de proiectele si activitatile noastre, dar si oportunitatile relevante pentru tine, Mos Craciun a hotarat sa te premieze pentru ca esti alaturi de noi!

 

Ce trebuie sa faci pentru a intra in concurs? Pur si simplu trebuie sa te inscrii la newsletter-ul AYI, accesand link-ul acesta. (sau de oriunde altundeva de pe site sau prin intermediul Facebook).

 

Perioada: 6 - 27 decembrie 2010

 

Premii: La ce te poti astepta de la un ONG care activeaza in domeniul educatiei si culturii? Ei bine, da, la CARTI! Am ales pentru tine carti din diverse arii de interes general, de la care ai in mod sigur ceva de castigat pe plan intelectual sau profesional. Iata si cartile ce vor fi acordate:

  1. "Fortareata Alba", de Orhan Pamuk
  2. "Ultimul Imparat", de Edward Behr
  3. "Gandeste bine in stil mare", de Donald Trump
  4. "Acid sulfuric", de Amelie Nothomb
  5. "Managementul carierei. Ghid practic", de Julie Jansen

 

Cum se stabilesc castigatorii? Dupa expirarea promotiei va avea loc o tragere la sorti folosind site-ul random.org pentru fiecare carte in parte, iar persoana corespunzatoare numarului ales va fi desemnata castigatoare (fiecare abnat la newsletter avand in numar de ordine in baza de date).

 

Pentru alte detalii legate de concurs, te invitam sa consulti regulamentul promotiei.

 

Proiectul "Punti catre cunoastere", castigatorul grant-ului din cadrul Concursului de Participare Comunitara

 

Proiectul "Punti catre cunoastere" depus de Asociatia Young Initiative si Biblioteca Metropolitana Bucuresti a fost desemnat castigator al Concursului de Participare Comunitara Editia Septembrie-Octombrie 2010, urmand sa primeasca o finantare in valoare de 2437 USD de la Fundatia IREX.

 

Scopul proiectului este creşterea gradului de acces la culturǎ, educaţie şi tehnologie pentru un grup 60 de copii instituţionalizaţi cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani, aflaţi în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţǎ Socialǎ şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti, lucru ce va fi realizat prin infiintarea unui Centru de Lectura si Educatie Non-Formala (CLENF) in interiorul Centrului Primire Urgente Copil Abuzat Sector 4 Bucuresti.

 

Implementarea proiectului va incepe in luna noiembrie 2010, iar primul termen oficial de evaluare este aprilie 2011. Proiectul se va desfasura insa pe termen nedeterminat, CLENF-ul fiind gandit ca o solutie pe termen lung.

 

Detalii complete despre proiect pot fi gasite pe pagina acestuia, ce poate fi accesata AICI.

 

Persoanele care doresc sa devina voluntari in cadrul proiectului pot face acest lucru  pana pe 28 noiembrie 2010, accesand pagina special creata in acest scop aici.

Pe 13 noiembrie, tinerii bucuresteni au redescoperit comoara culturala a Bucurestiului!

 

Ziua de 13 noiembrie a marcat desfasurarea primei editii la nivel municipal a proiectului "Bucharest Photo Treasure Hunt - Seek Your Culture!", ce si-a propus să le ofere tinerilor bucureşteni şansa de a-şi redescoperi oraşul şi, ȋn acelaşi timp, de a se distra alături de persoane noi, ȋn ȋncercarea de a găsi “comoara culturală a Bucureştiului”, pe baza indiciilor primite. Participanţii au avut avea ocazia să redescopere obiectivele culturale şi turistice ale oraşului, printr-o metodă inedită şi distractivă, care le-a provocat inteligenţa, creativitatea şi spiritul de echipă.

 

Concursul s-a desfasurat pe intreaga durata a zilei, aventura incheindu-se in jurul orelor 20:00, dupa aproximativ 2 ore in care juriul a stabilit cele mai deosebite fotografii iar organizatorii au calculat punctajele finale. Dintre cele 30 de echipe participante au fost premiate 7, dupa cum urmeaza:

 

  • Premiul I - "Premiul lui Bucur": Stroe Oana, Ianas Andreea, Peteoaca Andreea
  • Premiul II - "Premiul Lupoaicei": Stefura Flavia, Soare Paul, Ionescu Alexandra
  • Premiul III - "Premiul lui Tepes": Bondrea Elena, Nastase Adelina, Nicula Andra
  • Premiul pentru cea mai rapida echipa - "Iute ca gandul": Geana Traian, Mihesteanu Cosmina, Ardeleanu Paul
  • Premiul pentru cea mai originala abordare - "Si-asa am reinventat roata": Avram Madalina, Sirli Camelia, Negrea Ioana
  • Premiul pentru cea mai trasnita fotografie - "Bucurestiul Zambeste": Dobre Iulia, Cirneanu Alina, Semescu Serban
  • Premiul pentru cea mai expresiva poza - "Sentimente Urbane": Avram Madalina, Sirli Camelia, Negrea Ioana

 

Castigatorii au primit carti de la sponsorul nostru, Books Express, in valoare totala de 150 euro, precum si bilete gratuite la Ateneul Roman, Muzeul National "George Enescu" (+ concert), Muzeul National de Arta al Romaniei, Muzeul National de Geologie.

 

Dorim sa multumim tuturor partenerilor si sponsorilor proiectului, precum si tuturor celor care ne-au sustinut si au facut posibil acest proiect. De asemenea, multumim conducerii Liceului Bilingv "Miguel de Cervantes" pentru gazduirea proiectului si pentru tot sprijinul logistic.

 

Poze de la eveniment pot fi gasite pe pagina noastra de Facebook (link).

AYI a lansat Blogunteer.ro, blogul voluntarului informat!

 

Asociaţia Young Initiative anunta lansarea site-ului Blogunteer.ro, primul blog colectiv dedicat exclusiv voluntarilor din Romania. Blogunteer.ro isi propune sa fie un instrument de informare si dezvoltare pentru voluntarii romani, dar de asemenea isi doreste sa promoveze fenomenul voluntariatului in randul tinerilor din tara noastra.

 

Printre sectiunile blogului se numara cele legate de Voluntariat si Voluntariat International, Dezvoltare Personala si CareerStart, Portret de Voluntar, Interviuri, Proiecte si Activitati. Categoriile cele mai indrazneste si care sunt specifice Blogunteer sunt Do-It-Yourself si “Provocarea Lunii: Dezvolta-ti comunitatea!” , ce isi propun sa ii stimuleze pe cititori sa faca schimbari pozitive in comunitatile lor, dandu-le in acelasi timp si instrumentele necesare.

 

Blogul va prezenta, pe langa aspectele specifice voluntariatului, si beneficiile pe care acesta le aduce tinerilor in planul dezvoltarii personale si profesionale, subliniind in acelasi timp importanta pe care voluntariatul o poate avea in viitoarea cariera.

 

Continutul blogului este realizat de catre o echipa de peste 10 tineri cu experienta in actiunile de voluntariat si puternic implicati in comunitatile lor, care isi doresc sa construiasca o comunitate solida in jurul voluntariatului romanesc, dar sa le insufle si altora dorinta de a face voluntariat.

 

Atelierele Filmotion- primul pas pentru a te initia in arta cinematografica

 

Asociaţia Young Initiative anunţă lansarea proiectului  ˮFilmotion", ce se va desfăşura ȋn perioada 12-14 noiembrie 2010 la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L.Caragiale” (UNATC), partenerul principal al proiectului. In cadrul proiectului, tinerii participanti vor evada ȋn lumea filmelor, vor privi lumea cu alţi ochi şi vor acumula cunoştinţe legate de istoria filmului, montajul si regizarea unui film.

 

Proiectul ˮFilmotion" constă ȋn realizarea unor şedinţe de activităţi non-formale, concepute sub forma unor workshop-uri. Toate activitatile sunt destinate asimilarii unor informatii-cheie din domeniul artei cinematografice, atfel incat participantii sa dobandeasca o baza de notiuni in acest domeniu, dar si pentru o  buna înţelegere atât a filmului, cât şi a tehnicilor folosite în transmiterea mesajului.

 

Pentru a ȋnţelege cât mai bine lumea filmului, va participa in cadrul proiectului un cineast roman de seama, precum şi studenţi ai UNATC. Ne propunem ca prin acest proiect tinerii să-şi ȋmbogăţească bagajul de cunoştinţe, spiritul de observaţie şi creativitatea ȋn ceea ce priveşte domeniul cinematografiei.

 

În cadrul proiectului vor participa 25 de elevi şi studenţi, care se vor ȋnscrie până pe data de 8 noiembrie 2010 pe baza unui formular disponibil pe site-ul proiectului -  http://www.younginitiative.org/filmotion/. Rezultatele selecţiei vor fi afişate pe site la data de 10 noiembrie 2010. Mai multe detalii despre proiect, metodologie, parteneri şi sponsori se regăsesc pe site-ul proiectului.

 

 

AYI te provoaca la concursul "Seek Your Culture", un treasure hunt de comori...culturale!

 

Asociaţia Young Initiative anunta lansarea concursului “ Bucharest Photo Treasure Hunt – Seek Your Culture”, ce va avea loc pe data de 13 noiembrie 2010 in Parcul Gradina Icoanei, unde tinerii  vor avea ocazia să redescopere obiectivele culturale si turistice ale orasului, printr-o metoda inedita si distractiva, care le va provoca inteligenta, creativitatea si spiritul de echipa.

 

Proiectul isi propune sa le ofere tinerilor bucuresteni sansa de a-si redescoperi orasul si in acelasi timp, de a se distra alaturi de persoane noi in incercarea de a gasi “comoara culturala a Bucurestiului”, pe baza indiciilor primite. De asemenea, la fiecare locatie echipele vor realiza fotografii cat mai creative, atat cu obiectivele culturale, cat si pentru unele “provocari”,  ce vor fi jurizate la sfarsitul concursului.

 

Echipele cele mai rapide si creative vor primi o serie de premii, corelate bineinteles cu scopul proiectului. Mai exact, acestea vor primi bilete gratuite la spectacole de teatru si la o serie de muzee din Bucuresti. In plus, o parte din pozele rezultate din concurs vor aparea in cadrul unei expozitii la Ateneul Roman in luna ianuarie 2011.

 

Inscrierile pentru concurs se vor face pe site-ul acestuia – www.seekyourculture.ro – pana pe 10 noiembrie 2010. Informatii complete despre proiect, metodologie, parteneri si sponsori se gasesc pe site-ul proiectului.

 

 

De astazi, AYI a fost acceptata in registrul DonatiiOnline.ro, site aflat sub patronajul Ministerului Culturii

 

Aplicatia Asociatiei Young Initiative pentru intrarea in registrul organizatiilor non-guvernamentale catre care se pot efectua donatii online prin plata cu cardul a fost acceptata de catre juriul format din reprezentanti ai ONG-urilor si mediului de afaceri (in speta, GeCad Payment, care asigura interfata tehnica de donare), si a intrat astazi, 11 octombrie, in vigoare.

 

Asadar, incepand de astazi cei care doresc sa ne sustina pot efectua donatii online, printr-un mediu securizat, fara comisioane, la adresa http://www.donatiionline.ro/?doneaza=217 .

 

Proiectul DonatiiOnline.ro este administrat de catre Centrul de Asistenta pentru Organizatii Nonguvernamentale (CENTRAS), impreuna cu GeCad Payments si Webdev, si se afla din anul 2005 sub patronajul Ministerului Culturii din Romania.

 

Detalii despre criteriile pe care organizatiile trebuie sa le indeplineasca pentru a fi acceptate pe site se gasesc aici.

 

 

Concursul de recrutare pentru Departamentul HR au inceput in forta. Cel pentru Departamentul de PR s-a incheiat.

Asociatia Young Initiative anunta deschiderea a 3 pozitii in cadrul Departamentului de Resurse Umane pentru postul de HR Specialist, in vederea optimizarii proceselor organizatiei in domeniul resurselor umane, avand in vedere si gradul de complexitate mai ridicat al acestui departament in cadrul organizatiilor non-profit, care opereaza cu voluntari.

 

Detaliile postului de HR Specialist se gasesc aici. Mentionam ca se vor lua in considerare numai aplicatiile facute prin intermediul site-ului nostru, sectiunea Formular.

 

Dorim de asemenea sa le multumim tuturor celor care au aplicat conform procedurilor stabilite, numarul acestora fiind impresionant. In numai 48h de la publicarea anuntului s-au inregistrat peste 50 de aplicatii (si sute de CV-uri pe site-urile de recrutare care nu vor fi luate in considerare), si continua sa soseasca. Din acest motiv, vom raspunde numai candidatilor selectati, desi in mod normal Asociatia noastra mentine legatura directa cu fiecare aplicant in parte in celelalte situatii.

 

In ceea ce priveste recrutarea pentru postul de PR Specialist, dorim sa le uram bun venit in echipa Danielei Neagu si Roxanei Vranceanu, care vor activa incepand cu aceasta luna in Departamentul de Relatii Publice, si isi vor prelua in curand atributiile. Le multumim tuturor celor care au aplicat pentru acest post, inregistrandu-se si aici un numar de peste 1000 de CV-uri.

 

Selectia bloggerilor a luat sfarsit, urmeaza lansarea proiectului

Consiliul Director s-a reunit in data de 29 august pentru a analiza detaliat toate aplicatiile primite in cadrul concursului pentru selectia autorilor primului blog despre voluntariat din tara noastra. In urma analizei, s-a luat decizia ca echipa blogului sa fie formata din 6 membri si 4 corespondenti, dupa cum urmeaza:

 

  • Cristina Toma
  • Raluca Sofronie
  • Evelyn Bobocea
  • Sabina Mihailescu
  • Paula Balea
  • Eugenia Dabu
  • Carmen Cirtiu, corespondent
  • Cristiana Stanciu, corespondent
  • Victor Perdevara, corespondent
  • Andreea Nitescu, corespondent

  • Noua echipa va incepe lucrul din data de 4 septembrie, iar lansarea blogului este planificata pentru sfarsitul lunii septembrie, inceputul lunii octombrie 2010. Le uram mult succes cu eforturile de pregatire si de lansare!

     

    AYI are un nou Consiliu Director

    In cadrul Adunarii Generale a Asociatiei din data de 15 iulie a fost stabilita componenta noului Consiliu Director al Asociatiei, dupa cum urmeaza:

    • Presedinte: Razvan Sassu
    • Vicepresedinte: Alexandra Rosu
    • Vicepresedinte: Loriana Orasanu
    • Secretar General: Andra Stanciu
    • Membru: Adela Isvoranu

    De asemenea, intrucat numarul membrilor a depasit cifra 15, a fost necesara alegerea unui Cenzor intern, in persoana Marianei Dobre.

    Noul Consiliu Director are sarcina de a se asigura de implementarea Planului de Activitati 2010 si de consolidarea pozitiei Asociatiei, precum si de respectarea angajamentelor luate de AYI fata de stakeholderi.

    Scrisoare deschisa adresata Camerei Deputatilor - "Articolul 71, inceputul crizei ecologice?"

    In anul 2007, Guvernul Romaniei a emis o ordonanta prin care a modificat legea protectiei mediului, printre articolele ei regasindu-se si Articolul 71, care interzicea schimbarea destinatiei spatiilor verzi de pe teritoriul Romaniei. Practic, niciun spatiu verde nu mai putea fi distrus. Ordonanta nu a fost adoptata inca de Parlament, insa Comisia pentru Echilibru Ecologic a trimis-o in luna mai 2010 in plen, dupa ce a eliminat articolul respectiv. Acest lucru va permite asadar distrugerea spatiilor verzi si transformarea acestora in mall-uri, ansambluri rezidentiale si alte tipuri de constructii. In urmatoarele luni ar urma sa dispara aproximativ 160 ha de parc din Bucuresti (inclusiv Tineretului, Bordei, IOR, Izvor), daca legea va fi votata in Camera Deputatilor.

    In incercarea de a trage un semnal de alarma, Asociatia Young Initiative a trimis o scrisoare deschisa adresata Camerei Deputatilor si Comisiei pentru administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic, prin care le solicita deputatilor respingerea Ordonantei nr. 114/2007 si retrimiterea ei in Comisie, pentru reintroducerea Articolului 71.

    Catre: Camera Deputatilor, Comisia pentru administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic


    Stimata Doamna Presedinte,

    Stimati Deputati,


    Asociatia noastra a luat act cu mare tristete si indignare de forma trimisa spre adoptare in plen a Ordonantei Nr. 114/2007, din care a fost eliminat Articolul 71, care interzicea schimbarea destinatiilor spatiilor verzi, punand astfel in pericol parcurile si toate celelalte spatii verzi, si implicit sanatatea populatiei.


    Efectele acestei ordonante se vor resimti pe intreg teritoriul Romaniei, dar mai ales in orasele mari, sufocate de poluare. In acest moment, niciun municipiu al tarii nu respecta recomandarea Comisiei Europene referitoare la numarul de metri patrati minim pe cap de locuitor (26 mp) de spatii verzi, iar administratiile publice locale au datoria de a depune  eforturi pentru atingerea acestui obiectiv, nu pentru indepartarea de el. Acest lucru nu este posibil insa, daca nu exista un cadru legislativ coerent si stimulativ, care sa interzica abuzurile si punerea intereselor unor agenti economici inaintea interesului public. Pe termen lung ce conteaza mai mult, constructia unui mall sau sanatatea noastra, a tuturor? Cum am putea aspira la dezvoltare economica durabila, cand noi distrugem sistematic si putinul spatiu verde pe care il avem, punand in pericol cu precadere generatiile viitoare?


    Doua  dintre cele mai mari orase ale tarii, Municipiile Bucuresti si Constanta, sufera masiv din cauza poluarii, avand amandouă aproximativ 12 metri patrati de spatii verzi pe cap de locuitor, mult sub recomandarea Comisiei Europene. Mai mult decat atat, Municipiul Constanta s-a confruntat deja cu situatii asemanatoare celor riscate de ordonanta in cauza, cand in urma cu aproximativ doi ani o mare parte din Parcul Tabacarie (singurul parc de mari dimensiuni din oras) a fost distrusa pentru constructia unui mall, iar alte cateva hectare stau sub semnul incertitudinii. Acum, si Municipiul Bucuresti este intr-un pericol asemanator, zeci de hectare de parcuri riscand să se transforme in betoane. In acest ritm, cei 12 mp de spatiu verde s-ar putea transforma curand intr-un ideal pentru cetatenii Bucurestiului, cifra de 26 fiind deja utopica.


    Avand in vedere riscurile serioase ale eliminarii Articolului 71 din Ordonanta nr. 114, facem un apel la Dumneavoastra pentru a nu vota aceasta modificare, si pentru a o retrimite in comisie, astfel incat Articolul 71 sa fie reintrodus. In acest moment Romania este afundata deja intr-o criza economica, financiara si morala, si este inutil sa generam si una ecologica. Prin respingerea acestei legi de adoptare a ordonantei puteti evita instalarea unei astfel de crize pe teritoriul Romaniei, si mai mult decat atat, daca Articolul 71 va fi reintrodus si apoi adoptat, Romania va intra intr-o stare de normalitate din punctul de vedere al protejarii mediului înconjurător, creandu-se premizele pentru o dezvoltare economica durabila.


    Incheiem prin a ne exprima convingerea ca Domniile Voastre vor actiona in conformitate cu interesul national, si ca in ziua votului veti pune inainte interesele celor care v-au ales in aceasta demnitate.


    Presedinte,

    Razvan Sassu


    24 iunie 2010

     

    Varianta scanata: [click]


    AYI lanseaza runda de recrutare pentru luna iunie!

    Asociatia Young Initiative lanseaza o noua runda de recrutare pentru cei care doresc sa devina membri sau voluntari ai organizatiei. Astfel, campania se desfasoara pe intreaga durata a lunii iunie, calendarul si alte date suplimentare fiind publicate pe pagina Recrutare.

     


    Esti tanar si ai initiativa? Esti dinamic si creativ ? Simti ca nu esti un pierde-vara ? Doresti sa te implici in viata comunitatii si, in acelasi timp, esti hotarat sa evoluezi pe plan profesional si personal ? Perfect, atunci locul tau este alaturi de noi, in echipa « Young Initiative » ! Completeaza si trimite-ne Formularul de Aplicatie, pe care il vei gasi pe site-ul nostru Recrutare.

    Grabeste-te ! Inscrierile se pot face doar pana in data de 15 iunie 2010 !

    Membrii AYI au cautat comoara culturala a Bucurestiului in cadrul Treasure Hunt-ului "Seek Your Culture!"

    Duminica, 25 aprilie, membrii si voluntarii AYI au participat la prima editie a Bucharest  Photo Treasure Hunt "Seek Your Culture!", organizat de Asociatia Young Initiative. Impartiti in echipe, au colindat aproape jumatate de Bucuresti pentru a atinge toate checkpoint-urile indicate, apoi au incheiat actiunea prin joculete de grup si activitati de teambuilding.

    Toti participantii au primit ca premiu bilete gratuite la spectacolul Eduard al III-lea  la Teatrul National Bucuresti, din 7 mai.

    Detalii suplimentare se gasesc pe pagina proiectului, ce poate fi accesata aici.

     

    AYI lanseaza a doua etapa a proiectului "Doneaza carte, doneaza cultura!", in parteneriat cu DGAS2

    Asociatia Young Initiative, in parteneriat cu Directia Generala de Asistenta Sociala Sector 2 Bucuresti, lanseaza cea de-a doua etapa a proiectului "Doneaza carte, doneaza cultura!", ce are ca scop imbunatatirea fondului de carte al unor centre de plasament si centre afterschool pentru copii defavorizati si asigurarea unui acces egal la cultura si educatie al copiilor din cadrul acestora..

    Mai multe detalii despre proiect pot fi gasite pe pagina acestuia, ce poate fi accesata din meniu (sectiunea Proiecte) sau direct de aici.

    Si acum versiunea informala a stirii... :)

     

    Ai carti de care nu mai ai nevoie ?
    Vrei sa dai din cartile pe care le-ai citit deja si de acum incolo sunt condamnate la prafuire in biblioteca?
    Vrei sa faci o fapta buna sau sa "dai inapoi comunitatii"?



    Atunci poti dona carti copiilor din centrele de plasament (si centre afterschool) din Municipiul Bucuresti! Vei fi informat in permanenta cu referire la stadiul in care se afla proiectul si unde au ajuns cartile tale. 

    Mai jos ai un mic "ghid" pe care il poti urma daca esti interesat sa donezi carticele. 


    GHIDUL DONATORULUI DE CARTE CARE ESTE YOUNG SI ARE INITIATIVA:


    1. Te uiti prin biblioteca ta de acasa si vezi ce carti nu iti mai trebuie si de care altcineva ar putea avea nevoie mai mare (sau daca te simti mai generos, cumperi carti special pentru asta).
    2. Te gandesti la o "dedicatie" (sau hai mai bine sa-i spunem mesaj) pe care vrei sa i-o transmiti copilului care va citi cartea respectiva. Daca vrei sa lasi cartea intacta, poti sa scrii pe o foaie sau o felicitare ori altceva (be creative!).
    3. Ne contactezi pe email, prin intermediul site-ului (www.younginitiative.org) sau pe Facebook. 
    4. Ne intalnim pentru a prelua cartile.
    5. Urmaresti mersul proiectului si te interesezi la momentul potrivit unde au ajuns cartile trimise de tine.
    6. Apoi mai bifezi o fapta buna in jurnal. :)

     

    Ne gasesti si pe Facebook Causes, daca esti si tu inregistrat!

    Prima etapa a proiectului "Doneaza carte, doneaza cultura!" s-a incheiat!

    Luni, 22 martie 2010, voluntarii Asociatiei Young Initiative s-au deplasat in comuna Independenta, judetul Constanta, pentru a le duce elevilor de la Scoala de Arte si Meserii Independenta cartile stranse in cadrul primei etape a proiectului “Doneaza carte, doneaza cultura!".

     

    “Doneaza carte, doneaza cultura!” isi propune consolidarea fondului de carte al unor institutii publice precum scoli si centre de plasament, unde raportul carte/elev este foarte redus. Principiul primordial dupa care s-au ghidat organizatorii a fost cel de acces egal la cultura al tinerilor, indiferent din mediul in care provin.

     

    Proiectul a demarat in luna decembrie 2009, iar metodele de strangere a cartilor au constat in sponsorizari si donatii individuale. Sponsorii primei etape au fost Jurnalul National, care a contribuit cu intreaga sa colectie de literatura pana la acea data, si Libraria Mihai Eminescu Bucuresti. Donatiile individuale au fost primite in special de la elevi si studenti miscati de situatia colegilor lor care nu au aceleasi posibilitati ca si ei.

     

    In ziua evenimentului, voluntarii au fost primiti cu entuziasm si deschidere de catre conducerea institutiei de invatamant si de catre elevii acesteia. Dupa un scurt tur al institutiei si o prezentare a catorva elevi deosebiti, voluntarii, impreuna cu personalul scolii, au depozitat cartile in biblioteca.

     

    In luna aprilie 2010 va demara a doua etapa a proiectului, iar metodele de colectare a cartilor se vor diversifica. Dupa ce la prima etapa beneficiarul a povenit din mediul rural, de data aceasta beneficiarul va fi un centru de plasament din Municipiul Bucuresti.


    Doamna Diana Gradinaru este incepand de astazi membru de onoare al AYI

     

    Adunarea Generala a Asociatiei Young Initiative, reunita in sedinta pe data de 22 februarie 2010, a decis acordarea calitatii de membru de onoare doamnei Diana Gradinaru, General Manager al S.C Hermes Expert Conta S.A pentru ajutorul deosebit acordat organizatiei noastre si pentru sustinerea activitatilor si proiectelor organizate de catre tineri in general.

    Dorim sa ii multumim pe aceasta cale pentru sustinerea sa si speram sa avem si pe viitor o colaborare cel putin la fel de buna!

    Festivalul National "Filmmic" da startul pentru a treia oara!

    sigla_festival_mic2Liceul Teoretic “Traian” Constanta, Asociatia Young Initiative si Asociatia Interaxe, lanseaza cea de-a treia editie a Festivalului National de Film pentru Elevi “Filmmic”, concurs educational la nivel national de scurtmetraje cu tema data, desfasurat in perioada Noiembrie 2009 – Iunie 2010.

     

    La primele doua editii, proiectul a fost inclus in Calendarul National al Activitatilor Extrascolare al Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Acesta se prezinta sub forma unui festival-concurs, in care elevii din toata tara pot realiza scurtmetraje pe o anumita tema de interes social (cate una pentru fiecare editie). Filmuletele urmeaza sa fie trimise spre jurizare in perioada stabilita, iar in luna mai cei care sunt selectati participa la Gala de Premiere si Vizionare ce are loc in Municipiul Constanta.


    In primii doi ani tema si, implicit, titlul festivalului a fost “Spune NU violentei in scoli”, prioritate strategica a Ministerului Educatiei. Anul acesta s-a decis schimbarea abordarii, dand festivalului un titlu permanent (“Filmmic”), tema aleasa fiind “Implica-te! Nu fi indiferent!”. Astfel, organizatorii le propun elevilor sa combata prin film educativ indiferenta, ignoranta si nepasarea.


    Participantii vor putea trimite lucrarile pana la data de 8 martie 2010 la sediul Liceului Teoretic “Traian” Constanta, urmand ca acestea sa fie jurizate in zilele de 15,16 si 17 martie, iar premierea si vizionarea filmelor castigatoare sa aiba loc pe 14 mai la Constanta.


    Conditiile de participare, precum si alte informatii suplimentare se gasesc pe site-ul oficial al proiectului: www.filmmic.com . De asemenea, echipa de proiect va publica pe acest site toate informatiile relevante si noutatile legate de proiect.

    Echipa AYI va ureaza Sarbatori Fericite!

     

    Echipa AYI va ureaza un Craciun Fericit alaturi de cei dragi si un An Nou plin de bucurii si impliniri!


    La nivel national, speram sa fie un an in care vocea societatii civile va fi mai puternica si se va face auzita mai bine decat in anii precedenti. Speram de asemenea ca in anul ce urmeaza sa fie promovate legi care sa sprijine voluntariatul, sponsorizarile, donatiile (prin deduceri de impozite), iar organizatiile non-guvernamentale sa nu se mai loveasca de atat de multa birocratie si indiferenta.


    La nivelul Asociatiei Young Initiative, 2010 va fi un an extrem de important, intrucat in aceasta perioada se vor desfasura primele noastre proiecte de anvergura si practic vom “intra serios in paine”. Anul 2010 va aduce, speram, si un suflu nou echipei, prin cooptarea unui numar mai larg de membri dornici sa se implice in proiectele Asociatiei.


    Dorim ca prin proiectele noastre din anul ce urmeaza sa sprijinim tinerii si cultura, sa promovam educatia non-formala in licee si universitati, si desigur, sa incurajam voluntariatul. Cheia in atingerea acestor obiective este implicarea, pasiunea si munca pe care o vor depune echipele de proiect, ale noastre si ale partenerilor nostri. Vom reusi numai lucrand impreuna.



    Nihil sine labore et Dei!

    AYI lanseaza proiectul "Doneaza carte, doneaza cultura!"

    Teaching_ReadingAsociatia Young Initiative lanseaza proiectul multianual “Doneaza carte, doneaza cultura!”, ce are ca scop marirea considerabila a fondului de carte din anumite sate si comune din Romania si asigurarea unui grad ridicat de acces la cultura a elevilor din mediul rural.

     

    Pentru editia din acest an s-a realizat o analiza in randul liceelor si scolilor de arte si meserii din judetul Constanta (cu exceptia oraselor), cu privire la numarul cartilor prezente in biblioteci raportate la numarul elevilor care invata in scoala respectiva. Astfel s-a ajuns la concluzia ca raportul carte/elev este cel mai mic la Scoala de Arte si Meserii din comuna Independenta, unde exista numai 500 de carti la 500 de elevi. De asemenea, acele 500 de carti se pot raporta si la ceilalti locuitori ai comunei, intrucat nu exista alta biblioteca in zona.


    Accesul la cultura al copiilor din comuna respectiva este asadar profund limitat, problema pe care vom incerca sa o rezolvam cel putin partial prin acest proiect, intrucat consideram ca educatia si cultura sunt unele dintre cele mai de pret lucruri pe care le poate dobandi o persoana.


    Colectarea cartilor pentru dotarea bibliotecii din comuna Independenta se va face prin doua cai: organizarea de puncte de colectare in anumite licee din Municipiul Constanta si prin sponsorizari.


    Cei care doresc sa sponsorizeze proiectul prin mijloace financiare pot face asta completand in momentul efectuarii tranzactiei rubrica “observatii”/”comentarii” cu “Sponsorizare proiect carte”. Daca ne anuntati prin email de efectuarea sponsorizarii, va vom anunta in scurt timp ce carti au fost achizitonate din banii donati, iar dupa finalizarea proiectului va vom trimite si dovezile aferente (procese-verbale, poze etc.), pentru a fi siguri ca banii nu au avut alta destinatie decat cea mentionata.


    Dorim sa multumim in mod special cotidianului Jurnalul National , care a sponsorizat proiectul cu intreaga colectie a cartilor ce au fost distribuite impreuna cu ziarul in anul 2009. Speram ca si alte institutii media si edituri vor urma acest exemplu si vor contribui la dotarea cu fond de carte a bibliotecii din Independenta.

    “Biblioteca este templul invataturii, iar invatatura a eliberat mai multi oameni decat toate razboaiele din istorie.” (Carl Thomas Rowan)

    Pornim la drum!

    ayi_here

    Iata ca in sfarsit, dupa un traseu destul de anevoios, ideea ce a luat nastere intr-o seara de iulie s-a concretizat luna aceasta intr-o noua organizatie de tineret, Asociatia Young Initiative. Un ONG entuziast, la fel ca membrii sai fondatori.


    Om fi noi bobocei, dar suntem pregatiti sa incepem activitatea in forta. Ne propunem sa organizam proiecte in domeniile legate de tineret, educatie non-formala si mediul inconjurator. Vrem ca actiunile noastre sa aiba un impact pozitiv, asupra unui numar cat mai mare de tineri. Mergem pe ideea ca daca stii foarte bine sa faci un lucru, trebuie sa-i inveti si pe cei din jurul tau dornici sa cunoasca mai multe despre subiectul respectiv. Altfel spus, daca poti ajuta, in orice mod, pe cineva,  nu ezita sa o faci!

     

    Fiind la inceput, avem nevoie de mai multi oameni in echipa. Cautam studenti cu initiativa, dedicati, dornici sa se implice in activitatea ONG-urilor, dispusi sa aloce cateva ore pe saptamana pentru Asociatie. Dar nu in cele din urma oameni care sa isi ia rolul in serios, pe care sa ne putem baza. Cei interesati sunt rugati sa acceseze pagina Recrutare, din meniul de sus.


    Daca ai vreo sugestie sau intrebare, iti stam oricand la dispozitie pe adresa de email a Asociatiei, info at younginitiative.org .



    Dupa cum vezi, puzzle-ul din imagine nu este complet. Mai este nevoie de cateva piese pentru a-l intregi. Daca vom fi uniti, vom putea face mai mult.

     
     

    Follow yinitiative on Twitter