Apel Voluntari Stagiu EVS Spania

Apel  voluntari EVS Spania

 

PamplonaA. Descrierea apelului

Nume proiect: Paris365 – Activities with adults and children under the risk of social exclusion

 

Tematica: Activități cu adulții și copiii ce sunt predispuși excluziunii sociale

 

Locație:  Pamplona, Spania

Perioada: 11 luni, plecare la prima oportunitate

 

Finanțator: Comisia Europeană prin programul Erasmus+

 

Organizația-gazdă: Fundația Gizakia Herritar se va ocupa de facilitarea dezvoltării proiectului, va asigura sprijin administrativ și calitativ pentru toți partenerii și va gestiona planul de activități. Activitățile de pregătire și formare ale voluntarilor vor fi organizate de către Fundație, precum și oferirea de sprijin voluntarilor în implementarea cunoștințelor dobândite.

 

Descrierea proiectului: Fundația Gizakia Herritar a dezvoltat acest proiect pentru a sprijini incluziunea socială a persoanelor aflate în situații de risc și pentru a încurajarea inițiativelor sociale la nivelul comunității. Cei trei voluntari, unul din România, vor contribui la desfășurarea activităților în cele trei inițiative sociale ale Fundației: o cantină socială unde vor ajuta la pregătirea și distribuirea meselor, un centru comunitar în care se desfășoară cursuri, proiecte, activități de dezvoltare, și un after-school pentru copiii din familiile aflate în risc de excluziune socială, toate acestea vor fi discutate și hotărâte după sosirea în Spania.

Rolul AYI: Asociația Young Initiative este promotor partener al proiectului, și se va ocupa de pregătirea și monitorizarea voluntarilor înainte, în timpul și după efectuarea stagiului EVS.

 

Responsabilităţile voluntarului

 

  • Voluntarul va participa în unul dintre cele trei proiecte ale organizației gazdă, la cantina socială pentru persoanele aflate în risc de excluziune socială;
  • Propunerea de proiecte, idei pentru îmbunătățirea proiectului (mai multe detalii sunt disponibile în InfoPack-ul alăturat);
  • Participarea la activități de promovare a organizației locale, cât și a culturii române;

 

 
Număr participanți: 3 voluntari ( din care 1 din România – prezentul apel este valabil doar pentru candidații din România)

 

Limba de lucru: Engleză, Spaniolă
Condiţiile financiare:

 

  • Fiecare voluntar va primi o alocaţie lunară (bani de buzunar) în valoare de 149 euro;
  • Fiecare voluntar va primi suma de 472 euro pentru asigurarea costurilor de cazare și masă;
  • Transportul până în Pamplona va fi acoperit de către organizaţia de gazdă, în limita a 360 euro;
  • Voluntarii vor avea o asigurare de sănătate, ce le va acoperi costurile medicale;
  • Orarul de lucru include 30 ore/săptămână, în principiu dimineața și la amiază, iar la fiecare 2 săptămâni se va activa și în weekend;

 

 

Asociația Young Initiative are o vastă experiență în proiecte internaționale, trimițând în perioada 2014 – 2018 peste 300 de participanți în diverse proiecte, acordând o importanță deosebită selecției participanților și relevanței pentru proiectul propus, dar și pregătirii grupurilor care merg în mobilități.

 

B. Condiții de participare

Vârsta: 18-30 ani

 

Limba engleza: Cel puțin nivel mediu (speaking, listening, writing)
Limba spaniolă: Cel puțin nivel începător

 

Alte condiții:

 

  • Ai un interes real pentru activitățile interculturale și vrei să ajuți persoanele aflate în risc de excluziune socială;
  • Ești o persoană responsabilă, căreia îi place să desfășoare atât activități diversificate, cât și sarcini fixe;
  • Ești o persoană ce se încadrează în termenele limită pe care le are;
  • Ai între 18 și 30 de ani;
  • Nu ai mai participat într-un alt proiect de tip EVS înainte;
  • Știi limba engleză la un nivel care îți permite să îți exprimi ideile într-un mod liber, atât în scris, cât și vorbit;
  • Ești rezident în România;

 

 

C. Cum aplic?

 

Asociația Young Initiative dorește să realizeze o selecție transparentă și să acorde șanse egale tuturor candidaților. De aceea, va fi folosită următoarea procedură de selecție a participanților:

 

  1. Trimiterea unui CV și a unei scrisori de motivație (în limba engleză) la adresa de email: eliza.vas@younginitiative.org .
  2. Candidaţii selectaţi vor merge mai departe la etapa de interviu şi apoi se vor anunţa rezultatele finale.

 

D. Info Pack

 

Info Pack Organizatori:  Download 

 

 

Finantat de Partener

 

Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod obligatoriu poziția Comisiei Europene. Întreaga responsabilitate pentru această publicație aparține autorului.