Dacă ești profesor, știi că nevoile elevilor se schimbă și, odată cu ele, și procesul învățării.
Printre abilitățile pe care copiii ar trebui să le dobândească pentru a se adapta viitorului sunt gândirea critică, inteligența culturală, comunicarea interpersonală și lucru în echipă.
Vrei ca metodele tale de predare să fie relevante și să dezvolte elevilor abilități potrivite pentru societatea în care trăiesc și în care vor trăi?
Dacă ai răspuns afirmativ la această întrebare, atelierul pe care îl pregătim este tocmai pentru tine.
Ne propunem să strângem laolaltă profesori din ciclul liceal și să le punem la dispoziție o serie de modalități de educație nonformală pe care le pot aplica la ore, beneficiind ulterior de sprijin și de feedback din partea facilitatorilor, ce activează la rândul lor ca profesori de limba română și engleză.
Workshop
Metode de educație non-formală potrivite pentru orice disciplină
Centrul pentru Managementul Organizațiilor Nonprofit (CMON)
28 septembrie 2019 (10:00 – 14:30)
20
Activitate realizată în cadrul proiectului “United We Stand for European Values”, finanțat prin Corpul European de Solidaritate.
Să înțelegi diferențele și asemănările majore dintre învățarea formală / nonformală / informală și să te familiarizezi cu metode de educație non-formală.
Să îți provoci elevii să discute în mod deschis despre teme de actualitate prin testarea unor metode nonformale centrate pe învățare interculturală.
Să venim în sprijinul tău pentru a aplica o metodă la clasă, primind sprijin și feedback de la facilitatori după finalizarea atelierului.
Te invităm să aplici dacă:
Notă: Participarea în cadrul programului este gratuită. Nu se asigură costuri de transport sau masă, cu excepția participanților din județul Ilfov, pentru care se va deconta transportul public regional. Pauzele de cafea vor fi acoperite integral.
21 septembrie 2019
Selecția participanților va fi realizată în baza formularului online.
Finantat de | Organizator |
![]() |
![]() |
Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod obligatoriu poziția Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate pentru această publicație aparține autorului.
Social media