Skip links

Author: Asociatia Young Initiative

Încep lucrările la CompassHub Iancului, un nou spațiu pentru educație digitală gratuită

Asociația Young Initiative (AYI), împreună cu Biblioteca Metropolitană București (BMB), anunță lansarea lucrărilor pentru CompassHub Iancului, un spațiu educațional și comunitar care va găzdui gratuit activități pentru tineri, adulți și seniori din zona Piața Iancului (București). Proiectul este susținut de HP, prin YMCA Europe și YMCA România, iar conceptul creativ este

Încep înscrierile la GenerationEU: Promotori ai democrației europene

Biroul Parlamentului European în România și Asociația Young Initiative anunță deschiderea înscrierilor la ediția 2025-2026 a proiectului GenerationEU: Promotori ai democrației europene, o nouă ediție care continuă tradiția de a aduce împreună 20 de tineri dornici să se implice în promovarea valorilor europene și a

Povestea unui voluntar pentru democrație europeană

În 2020, am făcut primul pas către lumea voluntariatului prin înscrierea în proiectul „UNITED”, derulat de Asociația Young Initiative. Această inițiativă mi-a oferit șansa să învăț despre importanța valorilor europene, dar și despre ce înseamnă să creezi și să coordonezi un proiect. Pe parcursul a
Explore
Drag