Skip links

SERIE DE MEETUP-URI

Meetup: Hai la un ceai despre AI!

Auzi aproape zilnic despre AI, dar ai vrea să întâlnești și alți oameni care își pun întrebări despre asta și să discuți împreună cu ei? Hai la primul nostru program de meetup-uri despre AI!

Septembrie – decembrie 2026 · o întâlnire pe lună 18:30–20:30 CompassHub Iancului, București Gratuit · maximum 20 de locuri
Înscrie-te aici

Te poți înscrie la una sau mai multe întâlniri, și dacă ulterior ai disponibilitate și pentru alte întâlniri poți completa din nou formularul fără probleme.

De ce?

De ce un meetup despre AI? Pentru că deseori vorbim despre asta în special online, însă credem că e timpul să aducem conversația și față în față.

Poate ai încercat un instrument nou și ai vrea să povestești cuiva cum a fost. Poate te întrebi ce se schimbă la locul tău de muncă. Sau poate ai obosit de atâtea știri despre AI și ți-ar prinde bine o conversație în care poți spune liniștit: „eu încă nu știu ce să cred despre asta”.

Ne întâlnim la ceai ca să schimbăm idei, să împărtășim experiențe și să înțelegem mai bine cum ne influențează AI-ul munca, școala și relațiile cu ceilalți. Fiecare vine cu propriul context: un cadru didactic se gândește la teme și la elevi, cineva dintr-o companie caută cum să folosească AI-ul fără să piardă oamenii din vedere, un student încearcă să afle ce merită învățat pentru viitor.

Când stăm la aceeași masă, apucăm să vedem lucrurile și prin ochii celuilalt.

Calendarul seriei

Programul întâlnirilor în 2026

Poți veni la o întâlnire, la câteva sau la toate. Alegi datele care ți se potrivesc direct în formular.

20 august

Ediție încheiată

Prima ediție: de ce un meetup despre AI?

Am pornit de la o singură întrebare: cum arată o discuție despre AI față în față? A fost prima întâlnire de tip "pilot" pentru a testa conceptul, iar feedback-ul a fost că merită să mergem mai departe!

23 septembrie

Miercuri · 18:30–20:30

Care este jobul unui AI?

Despre muncă și despre locul AI-ului în ceea ce facem zi de zi.

22 octombrie

Joi · 18:30–20:30

Cât costă un prompt?

Despre mediu, energie și ce consumă, de fapt, o conversație cu AI.

26 noiembrie

Joi · 18:30–20:30

Cine te ascultă, de fapt?

Despre interacțiunea umană în Era AI-ului și felul în care ne raportăm unii la alții.

10 decembrie

Joi · 18:30–20:30

Cum arată Crăciunul în Era AI-ului?

Încheiem anul cu o întâlnire în spiritul sărbătorilor.

EDIȚIA DE TEST: 20 AUGUST

Cum a început?

Ne-am strâns la CompassHub Iancului cu întrebări și curiozitate, ca să vedem cum arată o conversație despre AI față în față. Două ore au trecut mai repede decât ne așteptam.

În formular ne-ați propus teme despre muncă, despre energia pe care o consumă AI-ul și despre felul în care ne schimbă relațiile cu ceilalți. Prea multe pentru o singură seară, numai bune pentru următoarele. Așa a devenit pilotul o serie.

Participanți așezați la mese lungi la CompassHub Iancului, în timpul primei ediții Grup de participanți urmărind o prezentare scurtă pe ecran Participanți în conversație, cu notițe pe post-it-uri pe masă

Prima ediție, 20 august 2026, CompassHub Iancului.

Pentru cine

Pentru oricine are întrebări despre AI și chef de povestit

Poți folosi AI zilnic sau să nu-l fi încercat încă. Poți veni cu entuziasm, cu îndoieli sau cu o listă întreagă de întrebări. Ne dorim în jurul mesei oameni cu experiențe diferite, pentru că de aici pornesc conversațiile interesante.

Cadre didactice Lucrători de tineret Bibliotecari Elevi și studenți Oameni din ONG-uri Oameni din companii Oricine e curios

Cunoștințe tehnice necesare: zero.

Curiozitatea e suficientă. Restul se întâmplă în discuție.

Cum decurge

Două ore de conversație într-un grup mic

1

Pornim de la o întrebare

O poveste, o știre sau o introducere scurtă, de cel mult 15 minute, care deschide discuția.

2

Discutăm împreună

Discutăm în grupuri mici și în plen, în funcție de context. Spui ce ai încercat, întrebi ce te frământă sau doar asculți. E loc și pentru opinii diferite, și pentru „nu m-am gândit la asta până acum”.

3

Plecăm cu ceva nou

O perspectivă la care nu te-ai gândit, o întrebare mai bună sau cineva cu care să continui discuția.

Ce nu e un ceai despre AI

Curs Conferință Hackathon Cod Teme pentru acasă

Păstrăm lucrurile relaxate, fără presiunea răspunsului „corect”. Temele fiecărei întâlniri prind contur și din propunerile voastre, așa că spune-ne în formular despre ce ți-ar plăcea să discutăm.

Info practic

Unde și când ne vedem

Format

Meetup în grup restrâns, maximum 20 de persoane la fiecare ediție.

Program

18:30–20:30, în datele din calendarul de mai sus.

Loc

CompassHub Iancului, Șos. Mihai Bravu nr. 116, București.

Cum ajungi

La circa 5 minute de metrou Piața Iancului, la intersecția Mihai Bravu cu Pache Protopopescu. Intrarea e prin spate, din Bd. Pache Protopopescu nr. 201.

Participare

Gratuită, pe bază de înscriere.

Organizator

Asociația Young Initiative.

Cum împărțim locurile

Avem 20 de locuri la fiecare ediție. Dacă primim mai multe înscrieri, participanții care revin au prioritate — dar păstrăm de fiecare dată locuri pentru cei care vin prima dată. Așa creștem comunitatea și aducem mereu perspective noi la masă.

Ne vedem la un ceai?

Completezi formularul o singură dată, bifezi întâlnirile la care poți ajunge și ne spui ce teme ai vrea să aduci în discuție.

Înscrie-te aici

Ne vedem la CompassHub Iancului, de la 18:30. Hai cu întrebările tale și cu chef de povestit.

Explore
Drag