10 ani de impact în comunitate
De peste 10 ani Asociația Young Initiative sprijină copii, tineri și organizații non-profit aflate la început de drum să se dezvolte prin educație, iar pe 23 noiembrie 2019 ne-am adunat la Cartier Hub pentru a sărbători alături de voluntari, parteneri, donatori și susținători. Am explorat împreună principalele rezultate obținute, am descoperit oameni cu povești inspiraționale și ne-am gândit cum ne dorim să arate următorii 10 ani pentru educația din România.
Impactul pe care l-am avut în acești 10 ani în comunitate l-am realizat împreună. Fiecare susținător, voluntar, donator, sponsor, partener și-a adus contribuția unică și a completat câte o piesă din puzzle-ul dezvoltării comunitare prin educație în acești an. Pentru toate acestea dorim să vă mulțumim vouă, tuturor celor care ne-ați fost alături în acești ani! Avem împreună multă treabă în continuare, însă până atunci vă invităm să răsfoiți prezentarea de la evenimentul aniversar și să descoperiți o parte din rezultatele-cheie obținute în deceniul anterior de către AYI.
Social media