3 candidaturi Tineret in Actiune la termenul 1 mai
Pentru prima oara in istoria Asociatiei, am pregatit nu mai putin de 3 proiecte pe care le vom depune spre finantare in cadrul programului european Tineret in Actiune, derulat de Comisia Europeana. Dintre acestea, 2 sunt in cadrul Serviciului European de Voluntariat, iar celalalt in cadrul Schimburilor de Tineri. Suntem foarte bucurosi ca de data aceasta 2 proiecte din cele depuse vor avea o puternica componenta de incluziune sociala si vor implica tineri cu oportunitati reduse. Sa aflam mai multe despre cele 3 proiecte pe care le avem in plan anul acesta prin Tineret in Actiune:
1. Journeys of Discovery
Journeys of Discovery este un proiect destinat unui grup de 34 de tineri din Irlanda de Nord si Romania care vor participa la un schimb de tineri in Busteni si Bucuresti in luna octombrie 2013. Timp de 7 zile vor explora temele principale ale proiectului, si anume interculturalitatea si angajabilitatea, descoperind cultura celor doua tari, interactionand si invatand unii de la altii. Mai mult, tinerii vor invata cum sa isi planifice cariera si sa isi sporeasca gradul de angajabilitate pe viitor. Calatoria lor va fi plina de metode de educatie non-formala, toate cu un puternic accent pus pe interactivitate, creativitate si initiativa. Vor descoperi ca, desi traiesc la granitele opuse ale Uniunii Europene, ei sunt foarte aproape prin cetatenia europeana pe care o impartasesc si au in comun mult mai multe decat cred. Acestia vor vedea ca traim cu totii intr-o Uniune a diversitatii, intr-o comunitate a popoarelor, natiunilor si culturilor.
Tinerii din Irlanda de Nord intra in categoria tinerilor defavorizati, provenind dintr-o zona marcata de conflict si limite in calea dezvoltarii lor. Mai mult decat atat, acestia au si o situatie economica nefavorabila. Majoritatea dintre ei nu au vizitat alta tara pana acum si au fost crescuti intr-un spirit conflictual. Pentru ei este riscant sa intre de exemplu intr-o zona a Belfastului care apartine “taberei” celelalte daca sunt identificati ca nefacand parte din religia respectiva, riscand sa fie batuti sever. In plus, rata somajului in randul tinerilor este foarte ridicata in Irlanda de Nord, existand perspective sumbre. Proiectul ii va ajuta pe tineri sa descopere o cultura noua, sa capete noi competente si sa si le dezvolte pe cele existente, sa vada cum traiesc tinerii din Romania in conditii de pace si cum isi rezolva problemele fara violenta, sa invete sa isi planifice cariera si cum isi pot spori sansele de angajare dupa absolvire.
Proiectul a aparut in urma unei vizite a 2 reprezentanti ai AYI in Belfast in luna februarie 2013.
2. Knowledge Builders
Knowledge Builders va aduce 6 voluntari din Spania, Polonia si Turcia in Bucuresti timp de 8 luni. Proiectul isi propune sa ii sprijine pe voluntarii gazduiti in dezvoltarea lor personala si profesionala pentru ca acestia sa fie mai bine pregatiti pentru piata muncii si pentru a deveni facilitatori ai schimbarii sociale. Acestia se vor integra in programele educationale curente ale Asociatiei si vor lucra cu copiii si tinerii din Bucuresti care beneficiaza de acestea. Mai mult decat atat, vor dezvolta si propriile lor proiecte, workshop-uri si activitati dedicate tinerilor folosind metode de educatie non-formala. Voluntarii EVS vor promova de asemenea beneficiile si importanta cetateniei europene in contextul Anului European al Cetatenilor 2013. Stagiul se va desfasura in perioada Octombrie 2013 – Mai 2015.
Din cei 6 voluntari, 4 sunt tineri cu oportunitati reduse, 2 aflandu-se in somaj de foarte mult timp si ceilalti 2 provenind din familii sarace si intampinand dificultati economice. Proiectul ii va ajuta pe acestia sa isi sporeasca sansele de angajare oferindu-le oportunitatea de a invata si a-si dezvolta competentele profesionale.
3. Piano Theatre
Proiectul consta in trimiterea unui voluntar roman in Federatia Rusa timp de 10 luni in orasul Novgorod, unde acesta va desfasura activitati de lucru cu copiii cu handicap si va oferi suport organizatiei gazda in acest sens. Stagiul se va desfasura in perioada Decembrie 2013 – August 2014.