UNITED – Tinerii promovează importanța înțelegerii democrației și a implicării în societate
Asociația Young Initiative anunță implementarea, în perioada 1 septembrie 2020 – 31 august 2021, a proiectului „UNITED”. Finanțat prin Corpul European de Solidaritate și organizat de tineri pentru tineri, proiectul are ca scop dezvoltarea gândirii critice a tinerilor din medii dezavantajate din regiunea București – Ilfov (zona rurală și suburbană) și împuternicirea civică a acestora, prin contexte de învățare non-formală atât online, cât și offline pentru o mai bună conștientizare a dimensiunii democratice și însemnătății valorilor europene în viața de zi cu zi.
UNITED reprezintă o continuare a inițiativei „United We Stand for European Values”, implementată în perioada februarie 2019 – ianuarie 2020 și aduce o serie de actualizări în domeniul lucrului digital cu tinerii și de noi activități pentru publicul țintă (tineri între 14 și 35 de ani). Va include în prima etapă organizarea unui eveniment de deschidere (estimat la jumătatea lunii octombrie), respectiv lansarea unui apel de selecție pentru formarea unei microcomunități a tinerilor promotori de valori europene.
Pe parcursul anului de implementare, vor fi organizate și alte activități precum:
-
-
Cel puțin 2 workshopuri interactive pentru minim 15 participanți/workshop, prin care se va urmări familiarizarea cu metodele de educație non-formală, lucrul în echipă, dezbaterea structurată, alfabetizare media, subiectele de actualitate europeană, națională și locală, implicarea în comunitate.
-
-
Cel puțin 1 simulare de proces decizional european, pentru minim 20 participanți, prin care se va urmări dezvoltarea înțelegerii participanților cu privire la modul în care funcționează procesul decizional, gândirea din mai multe perspective, activitățile de negociere și de stabilire a unei rezoluții.
-
-
3 jocuri experimentale organizate în evenimente dedicate de minim 15 participanți/fiecare, ce vor pune tinerii în situații inedite, menite să le stimuleze abilitățile de cooperare, negociere, conștientizarea beneficiilor democrației și alfabetizării media, respectiv cunoașterea modalităților de gestionare a crizelor.
-
-
Întâlniri de mentorare lunare cu tinerii selectați pentru microcomunitatea promotorilor valorilor europene, care vor învăța practici sustenabile de învățare non-formală în perioada post – COVID19.
-
-
Dezvoltarea unei broșuri cu metodele de facilitare folosite în proiect, ce va fi mai apoi tradusă în limba engleză și diseminată ca material de training pentru lucrul digital cu tinerii.
Activitățile vor fi organizate pentru minim 100 de tineri din comunități mai puțin avantajate (urban, suburban, rural) din regiunea București-Ilfov în vederea dezvoltării spiritului de inițiativă și a gândirii critice a acestora. De asemenea, vor fi derulate activități destinate tinerilor profesori (până în 35 de ani) cu scopul de a-i sprijini cu metode de educație non-formală în vederea dezvoltării gândirii critice a elevilor lor.
Mai multe informații despre proiect sunt disponibile pe pagina dedicată.
Social media